Pages

Tuesday, June 24, 2008

State de interes european. Aviz amatorilor de la SIE

"Si cea mai groasa minte inculta, hranita cu idei politice nedigerate, poate face deosebirea intre state mari si state mici, pentru ca de la inaltimea kilometrilor tarii sale si a productiei umane, a ispravilor tehnicei sa decreteze ca trebuie sa dispara, devenind niste simple aceste trecatoare formatiuni care incurca marele mers al lumii.
Ideia nationala, pe care totusi, pentru ai lor, se sprijina, nu constituie nicio piedica atunci cind e vorba de acele tari, cu privire la care, cindva Leopoldul cel vechi al Belgiei gasise formula: .Statul regelui Leopold nu era un stat national. Valonii sint francezi, flamanzii, intre cari este si astazi o periculoasa agitatie, apartin rasei germane. O istorie a Belgiei s-a putut scrie, dar pe baza vitalitatii oraselor, iar numele vine dintr-o vreme, in cursul careia a fost anexiunea de douazeci de ani la Franta. Dar vointa de a trai a Belgiei e azi o imensa putere morala. Si, in afara de aceasta, statul e de interes european.
O Belgie se cere neaparat acolo unde nu poate fi nici Franta, nici Germania.
Tot asa, pe linga valoarea categoricului imperativ national, e cazul Romaniei.
Ea are la Gurile Dunarii un rol care nu poate fi incredintat nimanuia.
Germania, de o parte, ori Rusia, de alta, nu pot stapini aici decit in dauna unor interese care sint ale tuturor statelor europene.
E un lucru care, daca am sti sa vorbim de drepturile noastre, ar trebui sa fie continuu amintit."

Nicolae Iorga
“Neamul romanesc”
anul XXXV, nr. 22, din 28 ianuarie 1940, p.1

No comments: