Pages

Thursday, October 30, 2008

O carte de exceptie: "Recviem pentru Spioni", de general (r) Gheorghe Dragomir. Lansare cu prezenta generalului Mihai Caraman

Ofiterii de informatii de calibru mare incep sa rupa tacerea. Lansata ieri seara intr-o sala plina ochi de spioni si contra-spioni de toate varstele, lucrarea generalului (r) Gheorghe Dragomir, "Recviem pentru Spioni", publicata de Editura Romania in Lume, nu va avea cum sa nu faca valuri. Subiectele tratate cuprind inclusiv spionajul maghiar in Romania zilelor noastre si aspecte inedite despre lovitura de stat din decembrie 1989, considerata "cea mai complexa actiune de manipulare imagologica si de dezinformare a sfarsitului de secol XX".

Discutia care s-a incins in sala in timpul prezentarii temelor lucrarii a atins actualitatea stringenta, detaliindu-se cu date concrete despre agresiunea maghiara in Romania perfectata prin agentura de spionaj ungar prezenta la toate nivelele autoritatilor, locale, centrale, religioase si, mai ales, guvernamentale. S-au evocat evenimente recente ca interzicerea ridicarii statuii Mitropolitului Andrei Saguna la Gyula, de catre Garda Maghiara, in timp ce criminalul de razboi anti-semit si anti-roman Wass Albert este omagiat in Romania de extremistii maghiari atat cu banii contribuabilului roman cat si cu fonduri ale Ambasadei Ungare, vizita prelungita si incitarile nelegale la "autonomie teritoriala" facute de presedintele ungur in tara noastra, arborarea de steaguri ale Ungariei si ale asa-zisului "Tinut Secuiesc" pe institutii de stat, incalcarea Constitutiei Romaniei chiar si de catre cei care ar trebui sa o respecte si apere si, nu in ultimul rand, afrontul la adresa presei romane adus de un diplomat al Ambasadei Ungariei in Romania.

Generalul Dragomir si alte cadre ale fostelor structuri ale DSS, DIE si CIE, ca si ale SIE, si-au aratat dezamagirea si nemultumirea fata de faptul ca unele informatii furnizate de profesionistii romani forurilor politice decizionale, ajung de multe ori pe masa adversarilor straini sau ale clientelei politice, pentru a fi folosite pentru diverse santaje, impotriva interesului national, chiar si in situatii extreme cum este cea prin care trece Romania de azi. Generalul Dragomir, fost adjunct al legendarului general Caraman, considera ca lucrarea "Recviem pentru Spioni" este si "un indemn adresat tinerei generatii de a aborda cu incredere, responsabilitate si respect aceasta profesie". De altfel, generalul Mihai Caraman (foto dreapta sus) a constituit si o prezenta extrem de agreabila pe parcursul agapei spionilor si contra-spionilor prilejuita de lansarea cartii, sper eu, un prim volum dintr-o serie necesara despre adevarul din spatele "adevarului oficial".


No comments: