Pages

Saturday, June 21, 2008

De ce a avut Basescu dreptate in dialogul cu ziarista RFI

La incheierea declaratiilor de presa de dupa Summitul UE, corespondenta permanenta a Radio France International la Bruxelles, Mihaela Gherghisan, i-a adresat presedintelui Romaniei, Traian Basescu, care tocmai pleca, o intrebare, a carui raspuns a creat noi valuri. Despre ce este vorba si cine are dreptate?


Intrebarea ziaristei RFI: Domnule presedinte, ati fi gata sa renuntati la un comisar european daca Uniunea continua in baza Tratatului de la Nisa? Sau ce argumente s-ar putea gasi pentru ca sa nu fie o rotatie numai a tarilor mici, asa cum zice Nisa?

Raspunsul presedintelui Romaniei (ingaduitor si chiar mangaindu-o): Doamna, va rog, si intrebarile trebuie sa probeze un minim de inteligenta.

In primul moment, ca orice ziarist, m-am revoltat ca ne este facuta o colega proasta si m-am enervat ca Basescu isi strica din nou relatia cu presa dintr-o vorba aruncata-n mers (vezi cazul "gaozarul"). Dar in al doilea moment mi-am dat seama ca Basescu ar putea avea dreptate. De ce? Prin Tratatul de la Lisabona, care tocmai a fost demolat de Irlanda (bravo ei!, vox populi!) , s-ar fi prevazut, din 2014, reducerea numarului de comisari la doua treimi, respectiv de la 27 la 18. Exista si acum, in baza Nisei, o discutie despre reducerea posturilor de ministri/comisari. Dar fara posibilitatea aplicatiei practice. Ca atare, in cazul in care UE va continua in baza Tratatului de la Nisa, dupa cum a intrebat ziarista RFI, Romania, logic, nu pierde nimic, pentru ca ar perpetua situatia prezenta, respectiv 27 de comisari. Ecco!

E drept, si Basescu ar trebui sa fie mai gentil cu fatucele noastre ... :) Poate era si ea emotionata si a amestecat Tratatele. Basescu ar trebui barem sa-i dea un telefon...

Friday, June 20, 2008

Mari duhovnici despre Ortodoxie, Romanism si Mantuire


Parintele Cleopa Ilie despre Ortodoxie si Romanism

Recomandarea lui
http://laurentiudumitru.ro/

Parintele Proclu: MANTUIREA SAU SFARSITUL LUMII STAU (SI) IN VOINTA NOASTRA!

“- Eu am fost inselat de mai multe ori si ‘trantit’ prin minte - tot prin ‘Doamne Iisuse’ - , am fost vatamat la minte…
- Uite cum ii: prin smerenie, prin cainta se poate ‘repera’, daca mai sunt zile si mai este viata. Dar cand o pus mainile pe piept si a iesit sufletul, cu atata o ramas. Omul cat ii in viata se poate ‘repera’, se poate sa faca din cele bune, mai bune si s-ar putea sa faca din cele bune, mai rele. Mantuirea o ramas amu` in mana noastra. [Daca] vrem, ne mantuim. Ca asa spune un Sfant Parinte: O, omule, de aicea trebuie” ori iadul, ori raiul si cine s-o trezit cu sufletul n-are altceva decat sa planga. Si temelia nevointei celei duhovnicesti ori pustnicesti ori a acelor care doresc linistea sunt lacrimile si suspinul inimii.“
Continuare la razbointrucuvant.ro»
Intreg filmuletul care reda inregistrarea dialogului parintelui staret Melchisedec de la Putna cu parintele pustnic Proclu Nicau - pe blogul Agnos:

Tanarul Dorin Chirtoaca vrea sa demonteze la CEDO interdictiile de la Chisinau

CEDO a invitat guvernul roman sa se pronunte asupra interdictiei dublei cetatenii in Republica Moldova

Chisinau, 20 iun - Corespondentul Rompres, Cornel Ciobanu, transmite: Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a invitat guvernul Romaniei sa prezinte observatii scrise in legatura cu interzicerea dublei cetatenii pentru unele categorii de functionari in Republica Moldova, dupa ce primarul municipiului Chisinau, Dorin Chirtoaca, (Foto stanga) vicepresedinte al Partidului Liberal, si prim-vicepresedintele Partidului Liberal Democrat, Alexandru Tanase, care detin si cetatenia romana, s-au plans la CEDO ca prin reglementarile respective le sunt incalcate drepturile.
Parlamentul de la Chisinau a adoptat in luna aprilie modificari ale legislatiei care interzic dubla sau multipla cetatenie pentru mai multe categorii de functionari. Reclamantii au acuzat in fata Curtii faptul ca adoptarea unei asemenea interdictii limiteaza accesul unui numar mare de cetateni ai Moldovei la functia de deputat, ca aceeasi lege limiteaza dreptul alegatorilor de a-si exprima liber opinia in procesul de alegere a forului legislativ si ca legea constituie o masura anti-democratica si disproportionata, fiind adoptata in ajunul alegerilor parlamentare din 2009. Reclamantii s-au plans si de faptul ca fiind locuitori ai malului drept al Nistrului sunt discriminati in raport cu locuitorii din Transnistria, pentru care legea in cauza nu este aplicabila.Avocata celor doi reclamanti, Janeta Hanganu, a anuntat vineri intr-o conferinta de presa ca, la 17 iunie, la doar o luna de la publicarea si intrarea in vigoare a modificarilor respective, Curtea a decis sa examineze cauza data in regim de urgenta. Guvernul moldovean urmeaza ca pana la 12 august sa raspunda la intrebarile formulate privind incalcarile pretinse de reclamanti, si anume: in ce masura aceste prevederi corespund Conventiei Europene si daca acestea nu constituie o incalcare a drepturilor reclamantilor, a mentionat ea.
Potrivit avocatei, Curtea a decis examinarea in regim de urgenta a acestui caz, tinand cont de valoarea politica a reclamantilor, dar si de apropiatele alegeri parlamentare, preconizate pentru primavara anului 2009. Faptul ca CEDO a decis sa formuleze asemenea intrebari guvernului denota ca exista parerea ca ar exista o incalcare a drepturilor reclamantilor, a opinat ea.
Tanase a declarat la randul sau ca aceasta lege contravine Conventiei Europene a Drepturilor Omului si Constitutiei si este adoptata in spiritul regimului comunist, care a ajuns la momentul cand din considerente politice si electorale a decis sa promoveze o politica de segregare a cetatenilor care detin mai multe cetatenii.
Chirtoaca a opinat ca in cazul castigarii acestui caz la CEDO, Romania va obtine cale libera de a acorda prin lege cetatenia tuturor celor care au avut rude nascute pana la 1940 si au locuit pe teritoriul Republicii Moldova. 'Aceasta ne va permite sa ne apropiem mai repede de Europa si sa aducem si Republica Moldova in UE', a declarat el.
Solicitat de Rompres, presedintele comisiei juridice din parlament, deputatul comunist Vladimir Turcan, unul din promotorii legii respective a declarat ca legislativul a procedat in stricta conformitate cu prevederile legislative interne, cat si cu legislatia internationala.
El a mentionat ca in mai multe state membre ale UE si ale Consiliului Europei exista prevederi similare, in unele cazuri chiar mai drastice, aducand drept exemplu Bulgaria, unde candidatii trebuie sa aduca dovada renuntarii la cea de-a doua cetatenie in momentul inregistrarii. 'Noi ne-am condus de legislatia lituaniana, care obliga persoana sa renunte la dubla cetatenie abia in momentul cand ii este validat mandatul', a declarat Turcanu. El a calificat aceste modificari drept necesare in vederea garantarii mentinerii statalitatii Republicii Moldova.
Totodata, deputatul i-a acuzat de lipsa de modestie pe cei doi reclamanti, deoarece ei s-au plans la CEDO ca le este incalcat dreptul de a fi alesi, cu mult inainte de alegerile parlamentare. 'Inca nu se stie daca ei vor fi alesi', a declarat el.
Functiile pentru care se interzice dubla cetatenie, in urma modificarilor efectuate, sunt cele de presedinte al Republicii Moldova, membru al guvernului, deputat in parlament, presedinte de raion si primar. ROMPRES.
Foto:

N-am uitat că suntem fii ai neamului românesc şi fii ai Tatălui Ceresc

„Să nu aşteptăm laude de la duşmani, ci să învăţăm
cea mai profundă lecţie creştină:
fă bine şi nu aştepta răsplată”

Din discursul de încheiere al lui Iurie Roşca ţinut la Congresul al X-lea al Partidului Popular Creştin Democrat
Cei din exteriorul familiei noastre politice şi spirituale rămân stupefiaţi atunci când văd cum în interiorul acestei extraordinare familii, omul de azi, cetăţeanul Republicii Moldova, poate trăi profund sentimentul fericirii atunci când face politică. 20 de ani de luptă, de afirmare a unor valori naţionale şi democratice au creat în această ţară un curent de opinie viguros, profund, serios, angajat în totalitate într-o o bătălie extrem de importantă.
Am rememorat cu toţii aceste evenimente extraordinare la care am participat şi dintre care, în mod firesc şi natural, se reţin momentele de vârf, înălţătoare pe care le-am văzut şi în aceste filme documentare. Memoria este selectivă, dar de dragul adevărului trebuie să ne aducem aminte încă o dată că la început cei care credeau în şansele noastre erau foarte puţini.
Mi-aduc bine aminte când ne-am adunat pentru prima dată la bustul lui Mihai Eminescu o mână de tineri pentru a ne spune unii altora că vrem libertate, că vrem să respirăm în profunzime aerul libertăţii şi că Imperiul Sovietic nu poate stăvili această sete de libertate. Îmi aduc bine aminte cum am început să adunăm semnături pentru limbă şi alfabet şi de dragul adevărului trebuie să mărturisim că iniţial scriam cu alfabet rusesc pledând pentru alfabetul latin. Mi-aduc bine aminte cum căutam hârtie curată, mi-aduc bine aminte ce însemna să găseşti suficiente pagini pentru a aduna semnăturile care au început să curgă râu spre noi. Mi-aduc bine aminte cum eram ocoliţi de cei „înţelepţi” ca nişte leproşi, pentru că cine mai putea crede că noi, românii basarabeni, mai avem o şansă în istorie. Tăcerea a fost spartă, ne-am ridicat în picioare, ne-am descovoiat spatele şi am ridicat fruntea sus. Acel elan, acea energie care s-a declanşat acum 20 de ani a produs evenimente extraordinare. Toţi analiştii de astăzi care examinează cu instrumente ştiinţifice şi academice cauzele prăbuşirii Imperiului Sovietic constată fără putinţă de tăgadă că nu factorii economici şi nu jocurile de culise au dus la destrămarea Uniunii Sovietice, ci triumful naţiunilor care au abandonat statutul de popoare captive. Aceste naţiuni s-au manifestat prin elitele lor.
A face parte din elita naţională înseamnă să-ţi asumi responsabilităţi suplimentare faţă de cele pe care le are un om obişnuit, responsabilităţi familiale, profesionale, de vieţuire confortabilă şi de trecere cumva prin această viaţă. Acest sentiment înălţător, această angajare profundă, această dârzenie de care am dat dovadă ne-au adus succesiv, rând pe rând, victoriile pe care le-am profetizat, pe care le-am scandat, pe care le-am formulat în documentele votate în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi pe care le-am obţinut împreună.
Niciodată mişcarea noastră politică nu a constituit o majoritate aritmetică în Republica Moldova, dar întotdeauna această elită naţională, acest spirit combativ a reuşit până la urmă să răzbată, trecând peste inerţie, peste frică, peste laşitate, peste trădare şi a reuşit să clădească Republica Moldova ca stat independent şi liber. Astăzi în Republica Moldova multă lume încearcă să facă politică. Drepturile şi libertăţile noastre sunt egale, numai că responsabilităţile pe care ni le asumăm sunt diferite. Nu întâmplător documentele pe care le-am votat împreună, inclusiv în cadrul acestui Congres, spun clar că Partidul Popular Creştin Democrat îşi asumă răspunderea plenară pentru destinul acestei ţări, pentru reuşita proiectului politic pe care l-am rostit împreună de atâtea ori.
Uitaţi-vă cât de frumos s-au uniformizat opţiunile astăzi în Republica Moldova. Toate partidele politice, mari şi mici, de stânga şi de dreapta, inclusiv centriştii, spun că Republica Moldova trebuie să devină membru al Uniunii Europene. Puţini însă îşi mai aduc aminte, şi aceasta contează poate prea puţin pentru evoluţiile istorice pe care le trăim, cine şi când a spus primul, cine şi când a făcut efortul, cine şi când şi-a asumat riscul. Noi suntem un partid novator şi este un fapt binecunoscut, că orice inovaţie provoacă rezistenţă şi neîncredere, iar inovatorul care vrea să fie victorios, care vrea să-şi realizeze cu succes proiectul trebuie să manifeste perseverenţă. Perseverenţa întotdeauna aduce câştig de cauză, iar după aceea vine mulţimea, iar după aceea vin papagalii care imită inovatorii.
Astăzi în faţa Republicii Moldova stă o altă provocare istorică peste care, slavă Domnului, au trecut atâtea popoare captive ale fostului Imperiu Sovietic. Ţinta noastră este NATO şi Uniunea Europeană. Astăzi suntem mai puternici decât acum douzeci de ani măcar şi din simplu motiv că avem o experienţă bogată. Douăzeci de ani reprezintă un segment de istorie care a produs Noua Generaţie, a scos în scena politică a Republicii Moldova tineretul nostru.
Să ne imaginăm cum va arăta Republica Moldova peste alţi douăzeci de ani. Să nu aveţi nici o îndoială că toţi politicieni care vor supravieţui până atunci vor spune, bineînţeles, că toată lumea a dorit din fragedă copilărie ca Republica Moldova să fie membru NATO şi UE. Să nu uităm pentru nici o clipă că partidul nostru a ţâşnit în istorie ca o reacţie de protest, ca o necesitate firească de a şti adevărul întreg şi până la capăt, ca o manifestare firească a integrităţii morale a oamenilor din această parte a lumii, care nu au fost originali, dar nici mai răi decât ceilalţi. Fraţii noştri ucraineni, georgieni, baltici, polonezi, unguri, bulgari, toţi cei care ne felicită cu prilejul acestei aniversări, şi-au luat startul o dată cu noi şi noi o dată cu ei. Această solidaritate extraordinară pe plan regional, continental şi internaţional este o altă chezăşie a marilor noastre împliniri şi victorii.
Istoria este creată de caractere, ea este mişcată înainte de cei puternici nu datorită unor împrejurări prielnice, ci în pofida unor întâmplări neprielnice. Să nu aşteptăm laude de la duşmani, să nu aşteptăm aplauze pentru faptele noastre şi să învăţăm cea mai simplă şi cea mai profundă lecţie creştină: fă bine şi nu aştepta răsplată. Capacitatea noastră de a rezista în timp, forţa noastră de a continua a efortul extraordinar pe care îl întreprindem stă în unitatea noastră internă. Dragostea, preţuirea, înţelegerea şi bunăvoinţa pe care o manifestăm unii pentru alţii este cea mai importantă latură a activităţii noastre politice. Nu spectacolele exterioare, nu procentele electorale vin la început, la început vine această comuniune interioară.
Noi, generaţia anului '88, ne-am alimentat bateriile spirituale de la părinţii noştri naturali, dar şi de la cei spirituali. Nu trebuie să ne lamentăm că ne este greu, deoarece lor le-a fost şi mai greu. Trăim într-o epocă în care, Slavă Domnului, pentru convingerile politice nu-ţi mai pierzi viaţa şi nici libertatea. Să uzăm de această şansă istorică rarisimă pentru poporul nostru. Pentru că este un mare avantaj şi o responsabilitate aparte să facem uz de libertăţile pe care noi înşine le-am clădit în această ţară.
Această lungime de undă comună, care ne face să ne simţim la fel de fericiţi prin trăirea şi acţiunea pe care o întreprindem ne egalează ca ranguri, ca vârstă şi, mai ales, ca aspiraţii. Astăzi înţelegem cu toţii că Noua Generaţie nu reprezintă doar o anume vârstă biologică, Noua Generaţie este o stare de spirit.
Trebuie să aducem mulţumiri speciale primei guvernări comuniste, trebuie să mulţumim cenzorilor şi prigonitorilor noştri, datorită cărora s-au selectat cei mai tari, cei mai inteligenţi, cei mai curajoşi tineri şi s-a format mişcarea noastră din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Aceşti tineri care s-au angajat pentru prima dată în bătăliile politice fiind elevi şi studenţi, în anul 2002 au trecut între timp prin studiile universitare şi postuniversitare în interiorul Partidului Popular Creştin Democrat.
Acum trebuie să conştientizăm că noi, cei care am cucerit pieţele publice timp de 20 de ani, suntem la momentul istoric al cuceririi instituţiilor publice, instituţii ale acestui stat, care trebuie să fie conduse de oameni competenţi, de oameni morali, de oameni angajaţi pentru servirea binelui comun. Creştin-democraţii ştiu şi pot să administreze treburile publice în interesul colectivităţilor locale şi în interesul naţional al Republicii Moldova.
Entuziasmul nostru, speranţa noastră, nădejdea în victorie trebuie să ne ghideze şi de acum încolo. Cel mai important pariu pe care îl facem în viaţă este pariul cu noi înşine. Noi suntem expresia modestă a acestei nesfârşite lupte de partea binelui. Să ştim să ne ridicăm în picioare după fiecare înfrângere, după fiecare poticnire, să ştim să continuăm şi mâine, şi poimâine, şi până la sfârşitul veacurilor lupta pentru libertate şi dreptate, să participăm mereu la lupta între bine şi rău, care nu va înceta niciodată.
Angajamentul nostru profund religios este cel care ne dă vigoare interioară. Să ne amintim că regimul sovietic ne-a luat nu doar limba şi numele neamului nostru. Cea mai grozavă lovitură a fost împotriva credinţei noastre. De aceea am cântat de atâtea ori împreună imnul acesta frumos al bisericii noastre strămoşeşti „Cu noi este Dumnezeu. De cine ne vom teme?”. Astăzi nouă ne vine mai uşor decât altora să apreciem evenimentele politice din trecut, din prezent şi din viitor, să avem o viziune strategică asupra lucrurilor, pentru că avem experienţă politică. Simţim dinamica evenimentelor şi suntem cei care vom aduce Republica Moldova acolo unde ea merită să fie.
Încercarea mare pe care o are astăzi Republica Moldova este rezistenţa în faţa presiunilor politico-militare, economice, mediatice, religioase şi de toate tipurile pe care le suportă ca stat-ţintă din partea statului-agresor. Noi dorim să avem relaţii bune şi prieteneşti cu Federaţia Rusă şi regretăm foarte mult că mai marii acestei ţări nu pot înţelege că noi nu suntem împotriva lor cum nu sunt împotriva lor ucrainenii, balticii sau georgienii. Noi pur şi simplu suntem alţii şi am construit alte ţări pe alte temeiuri, democratice, libere, că suntem dornici să ne regăsim în marea familie europeană. Este un drept cucerit care trebuie consolidat. Cale înapoi nu există, numai înainte.
Trebuie să spunem câteva cuvinte şi despre fraţii noştri din Transnistria. Slavă Domnului, nu mai există nici un naiv în Republica Moldova, care ar crede că mântuirea Basarabiei vine prin abandonarea Transnistriei. Niciodată. Acolo sunt fraţii noştri, acolo sunt cetăţenii noştri, acolo sunt oamenii pe care trebuie să-i iubim, pentru care trebuie să fim solidari şi pe care trebuie să-i întoarcem acasă cu tot cu teritoriul nostru, Transnistria. Aflarea armatei ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova este o stare de lucruri provizorie, însă cât de repede va pleca această armată depinde foarte mult de noi. Da, actorii internaţionali de primă mărime sunt jucători de primă importanţă şi noi le recunoaştem statutul şi meritele. În acelaşi timp trebuie să ştim să facem alianţe cu cei mari, trebuie să fim flexibili şi dinamici, să fim prezenţi la tribunele internaţionale şi în marile cancelarii ale lumii pentru a ne promova noi înşine interesele. Iar atunci vom avea parte de solidaritate, înţelegere, sprijin şi respect.
Noi am reuşit să ne cucerim respectul şi din partea adversarilor. Dovadă sunt intervenţiile regulate ale Preşedintelui Voronin. Cum vine asta, un om ca Preşedintele Voronin, prigonitorul de altădată, îl laudă pe Iurie Roşca şi Partidul Popular Creştin Democrat? Asta pentru că el s-a convins şi el că în persoana noastră poate avea un partener loial în măsura în care el şi partidul dânsului se prezintă ca purtători ai intereselor naţionale ale Republicii Moldova.
Degrabă vine un examen teribil de important. În bătălia care va urma nimeni nu are victoria pusă în cui. Acum, în aceste zile şi în aceste luni, se pregăteşte rezultatul electoral pentru anul 2009, care înseamnă pentru noi şi un sfârşit de ciclu istoric. Acest ciclu istoric se cheamă tranziţie dinspre totalitarism spre democraţie funcţională, dinspre economie centralizată spre economie de piaţă prosperă, dinspre Imperiul Sovietic spre Uniunea Europeană şi NATO. De faptul cât de mulţi creştin-democraţi vor fi în viitorul legislativ şi în viitorul guvern depinde viteza reformelor, calitatea lor, dar şi viteza cu care ne vom apropia de cele două organizaţii internaţionale care cer de la noi efort intern, capacitate de reformare, de promovare a standardelor şi normelor europene ca după aceea să ajungem acolo după merit ca egali între egali.
Să nu ne molipsim de moleşeală, de neîncredere sau de dezgust. Să nu ne comparăm cu oamenii comuni care sunt diferiţi de noi, care poartă responsabilităţi diferite şi care au grija firească şi normală de propriile familii, a propriilor copii, a propriei bunăstări. Şi noi avem grijă de familiile noastre şi copiii noştri, dar în plus avem însă grijă de familiile şi copiii celorlalţi.
Este extraordinar şi eu mă simt mândru atunci când văd că alte partide apărute peste noapte copiază cu grijă textele elaborate de noi cu câteva decenii în urmă. Noi nu avem pretenţia de drept de autor, nu au decât să se inspire dacă merg pe aceeaşi linie de conduită morală şi au aceeaşi aspiraţii europene.
Iată că în acest moment extrem de important şi solemn pentru fiecare dintre noi trebuie să nu uităm de două elemente definitorii pe care se ţine orice colectivitate umană. Aşa spunea Mircea Eliade după ce studiase cam tot ce se putea de studiat despre istoria popoarelor, a religiilor şi a credinţelor din toate timpurile şi din toate colţurile lumii. Două idei directorii, fundamentale, dominante ghidează colectivităţile umane: cultul strămoşilor şi nostalgia paradisului. Aceasta înseamnă de două ori raportarea la trecut, trecutul istoric şi la cel de până la istoria neamului omenesc. Este extrem de important faptul că mişcarea noastră politică a ţâşnit prin raportarea corectă la trecut. N-am uitat că suntem fii ai neamului românesc şi n-am uitat că suntem fii ai Tatălui Ceresc. De aici vine verticalitatea, vigurozitatea, această efervescenţă scânteietoare în trăirile şi acţiunile noastre.
Acţiune fără trăire nu există. Cinicii, mulţumiţii de sine şi laşii nu-şi au loc printre noi. Unii dintre ei nimeresc în rândurile noastre, dar nu rezistă şi evadează. Dumnezeu să-i ierte.
Efortul nostru de astăzi trebuie să ne determine să scurtăm cât mai mult posibil această stare de tranziţie care provoacă suferinţă multora dintre fraţii noştri. De noi depinde acest succes, de fiecare dintre noi, de acele câteva mii de militanţi creştin-democraţi care înţeleg să-şi servească idealurile şi să mărturisească valorile din toată inima şi din tot sufletul lor.
Am deplina convingere că reuşita este aproape, pentru că în douăzeci de ani noi nu am obosit.
Iurie ROŞCA

1 iunie 2008

Presedintele Voronin si Putin lanseaza operatiunea NO NATO contra vin


'NATO functioneaza si fara Republica Moldova', declara presedintele Voronin in presa austriaca

Viena, 20 iun /Rompres/ - Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a reafirmat vointa tarii sale de a-si mentine statutul de neutralitate si a negat orice aspiratii de integrare in Alianta Nord-Atlantica. 'Statutul de neutralitate este consfintit in Constitutia Republicii Moldova', a afirmat Voronin intr-un interviu acordat publicatiei austriece Der Standard. In opinia sa, 'in afara catorva opozanti, care vor sa speculeze pe aceasta tema si sa isi creeze astfel popularitate, nimeni nu este astazi pregatit sa puna sub semnul intrebarii neutralitatea' pe care, invocand 'situatia geostrategica', o considera 'cea mai adecvata' pentru Republica Moldova. 'Suntem o tara mica, cu patru milioane de locuitori si doar doi vecini, Ucraina si Romania. Ar fi o greseala sa credem ca putem lua influenta politica geostrategica a Europei sau in lume', a mai afirmat Voronin. 'Nu cred ca intrarea noastra in NATO ar creste in mod vizibil eficienta acesteia. Alianta Nord-Atlantica poate functiona bine si fara Republica Moldova', a adaugat el.
In schimb, presedintele moldovean si-a exprimat speranta in ce priveste continuarea procesului de integrare a tarii sale in structurile Uniunii Europene. n acelasi interviu, el a vorbit despre o 'oarecare activare' in ultimul timp a negocierilor privind conflictul transnistrean, in rezolvarea caruia 'foarte multe depind de rolul Rusiei'. Voronin s-a aratat foarte multumit ca 'Duma de Stat a Rusiei /.../ s-a pronuntat ca solutionarea conflictului din Transnistria sa aiba loc in contextul integritatii teritoriale a Republicii Moldova'.
Intrebat despre o eventuala modificare a cursului politicii Moscovei odata cu instalarea presedintelui Dmitri Medvedev, Voronin a spus ca se asteapta chiar la o imbunatatire a relatiilor moldo-ruse, in contextul in care noul lider de la Kremlin are printre prioritatile sale de politica externa intarirea legaturilor cu tarile Comunitatii Statelor Independente. ROMPRES/(Irina Cristea)

Vladimir Putin promite cresterea importurilor ruse de produse agricole si vinicole moldovenesti

Chisinau, 20 iun /Rompres/ - Premierul rus Vladimir Putin si omologul sau de la Chisinau, Zinaida Greceanii, au examinat vineri, la Moscova, posibilitatile de crestere a livrarilor de produse agricole si vinicole moldovenesti pe piata rusa, dupa cum a anuntat seful guvernului de la Moscova, citat de agentiile de presa ruse.'Astazi avem posibilitatea de a creste importurile agricole si vinicole moldovenesti pentru piata rusa', a declarat Vladimir Putin dupa convorbirile avute cu Zinaida Greceanii, la resedinta sa de la Novo-Ogarevo.'Daca rezultatele dialogului ruso-moldovean vor fi pozitive, numarul companiilor vinicole moldovenesti care vor exporta productia lor in Rusia va creste de la 26 la 50', a indicat premierul rus. Moscova a interzis importul de vinuri din Republica Moldova la 27 martie 2006, motivand ca acestea nu corespund normelor sanitare ruse. nainte de aceasta masura, piata rusa consuma pana la 80% din productia moldoveneasca de vinuri. De la ridicarea embargoului rus, in toamna anului trecut, dupa lungi si dificile negocieri, la care s-au adaugat numeroase expertize, 26 de producatori din Republica Moldova si-au reluat exporturile catre Rusia si alti cinci au fost autorizati sa prezinte esantioane pentru testarea lor. Dupa ridicarea embargoului rus, Republica Moldova a exportat in Rusia 12,2 milioane de litri de vin si 2,4 milioane de litri de coniac, mentioneaza RIA Novosti. ROMPRES/(Flori Tiulea)

Presedintele Ungariei sustine autonomia Tinutului Secuiesc si Alianta UDMR-PCM, previzionata pe acest blog

Presedintele CNS sustine ca are sprijinul presedintelui Ungariei pentru autonomia teritoriala pe criterii etnice in Romania
TÂRGU MURES , 19 iun (MEDIAFAX) - Presedintele Consiliului National Secuiesc, Izsak Balazs, a sustinut, joi, într-o conferinta de presa, la Târgu Mures, ca în urma unei întâlniri avute cu presedintele ungar Solyom Laszlo (foto) a ajuns la concluzia ca acesta sprijina toate cele trei forme de autonomie - personala, culturala si teritoriala."Domnul presedinte a confirmat înca o data pozitia sa cunoscuta privind autonomia, inclusiv autonomia teritoriala, pe care cu ocazia vizitei sale în România a enuntat-o. A afirmat ca considera autonomia o forma corecta, importanta, justa si europeana, ca institutie a garantarii drepturilor colective ale minoritatilor", a spus Izsak Balazs, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Liderul CNS a precizat ca în întrevederea ceruta presedintelui ungar, pe care a avut-o în urma cu câteva zile, i-a prezentat acestuia, sumar, proiectul de lege referitor la autonomia Tinutului Secuiesc. Totodata, i-a înmânat presedintelui ungar mai multe documente importante ale CNS si copii dupa procesele-verbale ale referendumului neoficial pentru autonomia Tinutului Secuiesc, desfasurat în anii trecuti.
"Faptul ca ne-a primit este un sprijin acordat autonomiei. Este mai mult decât o vorba. În viata politica aceasta întâlnire poate fi considerata un fapt, deci mai mult decât o vorba. Si, evident, chiar si promisiunea ca în viitor îsi va sustine pozitia, bineînteles ca nu se poate considera doar un gest de politete. (...) Tot ceea ce am spus, modelele pe care le-am folosit la acest proiect, toate sunt acceptabile si pentru domnul presedinte", a sustinut Izsak Balazs.
Potrivit acestuia, în cadrul întrevederii de circa o jumatate de ora avute cu presedintele ungar a mai abordat ideea unei aliante a fortelor politice maghiare din România, în perspectiva alegerilor generale, cu care Solyom ar fi fost, de asemenea, de acord.

Reamintesc ca facatura PCM a fost inscrisa ilegal desi demonstrasem falsul in acte comis in cazul semnaturilor pentru inscrierea formatiunii extremiste maghiare. Cineva, mi s-a spus, a autorizat aparitia brigazii civice maghiare - prin care s-a dublat practic ponderea ungurilor in politic - in baza unor informari eronate...

Ziare.com: Presedintele Ungariei sprijina autonomia Tinutului Secuiesc

Presedintele Consiliului National Secuiesc, Izsak Balasz, a declarat, joi, la Targu Mures, ca a discutat, recent cu presedintele Ungariei, Solyom Laszlo, despre cele trei forme de autonomie si i-a prezentat documente privind autonomia Tinutului Secuiesc, cu care acesta s-ar fi declarat de acord."Faptul ca ne-a primit este un sprijin acordat autonomiei. In viata politica aceasta intalnire poate fi considerata un fapt, deci mai mult decat o vorba. Si, evident, chiar si promisiunea ca in viitor isi va sustine pozitia, bineinteles ca nu se poate considera doar un gest de politete. Presedintele Ungariei este personalitatea politica, cu influenta cea mai mare asupra opiniei publice maghiare, deci, in mod direct, si asupra partidelor politice si factorilor politici. Consideram ca, potrivit Tratatului romano-maghiar, problema minoritatilor reprezinta un domeniu de cooperare internationala si dorim ca in Ungaria relatia romano-maghiara sa capete un accent mai mare: aspiratia la autonomie a secuilor", a declarat Izsak Balazs, informeaza NewsIn.
El a precizat ca a discutat cu presedintele ungar despre cele trei forme de autonomie si despre autonomia Tinutului Secuiesc. "Am prezentat sumar proiectul nostru de lege, iar printre documentele pe care i le-am inmanat se afla si acest proiect de lege, tot ceea ce am spus, modelele pe care le-am folosit la acest proiect, toate sunt acceptabile si pentru domnul presedinte", a sustinut Izsak. Presedintele CNS sustine ca seful statului ungar considera ca "autonomia este o forma corecta, importanta, justa si europeana, ca si institutie a garantarii drepturilor colective ale minoritatilor".Izsak a afirmat ca CNS va relua organizarea referendumurilor pe tema Tinutului Secuiesc. "Astepam de la administratiile publice locale ca acum, dupa alegeri, sa faca demersuri pentru organizarea referendumurilor oficiale in localitatile din Tinutul Secuiesc pentru autonomie. Noi am dori ca aceste actiuni sa fie organizate oficial, pe baza Legii referendumului. Dorim ca toti locuitorii, inclusiv romanii din Tinutul Secuiesc, sa-si poata exprima parerea fata de aceasta problema", a spus liderul CNS. Potrivit acestuia, romanii din Tinutul Secuiesc au probleme care nu sunt cunoscute din alte zone ale Romaniei. "Aceste probleme speciale trebuie discutate si rezolvate la nivel local. Aceasta ar fi normalitatea", a afirmat Izsak.
Liderul CNS a vorbit si despre memorandumul depus de CNS la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE). "Sunt zece pagini in care prezentam delegatilor Adunarii ce inseamna Tinutul Secuiesc, o istorie sumara a zonei si a secuimii. In plus, prezentam evenimentele petrecute dupa 1990 si bilantul din ultimii cinci ani al Consiliului National Secuiesc. In anexe, care sunt in jur de 50 de pagini, exista proiectul de lege al CNS privind autonomia Tinutului Secuiesc, hotarari adoptate in cadrul Adunarii generale a CNS, o evaluare a referendumului neoficial din anul 2007. Mai exista si referiri la Recomandarea 1201 si la Directiva Columberg", a spus Izsak.
Acesta a precizat ca diferenta intre proiectele de lege privind autonomia ale CNS si UDMR constau in faptul ca Uniunea doreste o autonomie culturala, iar CNS una teritoriala. "Prin autonomia teritoriala intelegem ca puterea locala va primi niste competente suplimentare de la puterea centrala, pe care le va folosi in vederea protejarii identitatii colectivitatii respective. Autonomia poate fi incadrata in procesul descentralizarii, asa cum s-a intamplat in Franta cu insula Corsica, unde exista tot o forma de autonomie, dar mai restransa. Aici exista organe ale puterii locale, gen Parlament, care au niste competente speciale fata de o administratie locala obisnuita", a aratat liderul CNS.Intrebat ce vor face romanii din acel Tinut, care vor fi drepturile si garantiile oferite, Izsak a spus ca este vorba de enuntarea principiului prin care se considera ca nu reprezinta discriminare acele masuri de "discriminare pozitiva" care vizeaza pastrarea si conservarea identitatii nationale a unei comunitati.
Sursa: www.Ziare.com

Cum a pierdut Mungiu Oscarul!

Cum a câştigat Oscarul o minciună gogonată din presa românească

Scris de Cătălin Mihuleac care revine, pe cai mari, in Curentul!

Stilul, de un spectaculos artificial, practicat de ziarul "Evenimentul Zilei" din perioada când se afla sub oblăduirea lui Ion Cristoiu, la începutul anilor nouăzeci, a făcut, la vremea lui, destui prozeliţi.Mai mult, a atras şi unele finalităţi artistice remarcabile, dacă e să amintim doar de filmul "Vorbeşte cu ea", a celui mai bine cotat regizor spaniol actual, Pedro Almodovar.

Pelicula, răsplătită în 2003 cu premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu, a fost inspirată, după cum mărturiseşte producătorul, "dintr-un fapt real, petrecut în România".Să vedem care era "faptul real", publicat în anii nouăzeci de revista clujeană "Informaţia" şi reluat de o agenţie centrală de ştiri: un tânăr paznic de la morga unui spital din oraşul Baia Mare se îndrăgosteşte de o fată moartă, aflată în vederea autopsiei, la locul său de muncă. Şi, sub impulsul acestui romantism dezaxat şi nestăvilit, junele violează cadavrul. Dar o minune se petrece, întrucât, în urma actului necrofil, răposata reînvie. Fapta este descoperită şi iscă un scandal-monstru, care este însă repede stins, pentru că şi fata consimte la iubirea paznicului.

Această poveste, complet inventată în România, s-a dovedit cu picioare lungi, ajungând până în Spania, unde a fost preluată de prestigiosul cotidian "ABC". Apoi, s-a întrupat pe peliculă, nu înainte ca regizorul să se fi documentat intens pe meleagurile noastre."Culmea ironiei": ulterior, s-a dovedit că sursa de inspiraţie a întregii poveşti a fost o legendă care circula în Spania secolului al XVIII-lea! E acesta un model tipic, putem spune, pentru ceea ce literatura de specialitate numeşte zvon de tip "scafandru": un zvon care apare şi dispare în decursul timpului, alegându-şi de fiecare dată locuri diferite pentru a ieşi la suprafaţă.

Cât despre noi, rămânem cu imensa frustrare că n-a fost regizorul Mungiu cel sortit să pună mâna pe această suculentă poveste de pleaşcă. Dacă ar citi mai cu atenţie ziarele, ar avea numai de câştigat.

Thursday, June 19, 2008

PE TERITORIUL TURCIEI ESTE INTERZISĂ FOLOSIREA APARATELOR DE DETECTARE A RADARELOR

MAE - INFORMAŢII DE CĂLĂTORIE

Pentru cetăţenii români care călătoresc cu autoturismul în Turcia, MAE semnalează faptul că pe teritoriul acestei ţări este interzisă folosirea aparatelor de detectare a radarelor.

Fapta constituie infracţiune şi poate atrage aplicarea unei amenzi între 2.700 – 3.600 lire turceşti (echivalentul a circa 1.500, respectiv 2.000 euro) şi confiscarea aparatului.

Cu acest prilej reamintim cetăţenilor români care se deplasează în străinătate faptul că este necesar să se informeze asupra legislaţiei ţării de destinaţie şi să o respecte ca atare, precum şi faptul că necunoaşterea legii nu poate fi invocată pentru evitarea sancţiunilor.

Mai multe detalii privind condiţiile de călătorie în diferite ţări pot fi regăsite pe site-ul MAE, secţiunea Sfaturi de călătorie - http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=29605&idlnk=3&cat=29919

Joint Task Force-East 2008

Official website launch of the Joint Task Force-East 2008 Rotation
Starting on June 19 2008, you can access the official internet website page of JTF-East 2008 Rotation exercise at: http://www.jtf-e.forter.ro/
At this address you will find useful information regarding exercise activity and specific forms for media accreditation.
For more information regarding JTF-E please contact the Public Affairs Office, major Jennifer Johnson, phone 0241 608 079, major Axinia Dragoş, phone 0788566225,
e-mail:cpicjtf-east@eur.army.mil

Lansarea site-ului JTF-East 2008 Rotation

Începând cu data de 19 iunie 2008, puteţi accesa pagina oficială de internet a exerciţiului JTF-East 2008 Rotation la adresa: - http://www.jtf-e.forter.ro/
La această adresă veţi găsi informaţii utile despre desfăşurarea exerciţiului precum şi formularele necesare pentru acreditarea jurnaliştilor.
Pentru mai multe informaţii despre JTF-East, vă rugăm să contactaţi Biroul de Relaţii Publice, maior Jennifer Johnson tel. 0241 608 079, maior Axinia Dragoş tel. 0788566225, e-mail: cpicjtf-east@eur.army.mil

ALINA SAVU
Media Relations Specialist
Joint Task Force-East
DSN: 770-8079
CIV: 0040-241-608-079
Email: Alina.Savu@eur.army.mil

Arhimandrit Teofil Roman: “RISCAM SA FIM EXCLUSI DIN COMUNIUNEA BISERICILOR ORTODOXE”

Radio Renasterea - Interviu luat de parintele Catalin Palimaru parintelui arhimandrit Teofil Roman, exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Clujului si eclesiarh al Catedralei Mitropolitane:
- Parinte Teofil, in ultima parte a acestei emisiuni aducem in discutie o chestiune care framanta constiinta publica a credinciosilor ortodocsi in special si nu numai, dar care trebuie cumva discutata, trebuie solutionata intr-un fel . E vorba de un eveniment care a avut loc cu ceva timp in urma, acum cateva saptamani. Nu am adus in discutie pana acum acest subiect pentru ca lucrurile trebuiau cumva precizate cel putin in anumite medii: mediile teologice, bisericesti. Este vorba de gestul facut de Mitropolitul Timisoarei pe 25 mai, cand, la sfintirea unei biserici greco-catolice, s-a impartasit la liturghia oficiata de nuntiul papal, de episcopii greco-catolici prezenti acolo, deci iata, un gest cumva de iesire in afara bisericii ortodoxe, un gest de comuniune euharistica, dar savarsit in afara hotarelor bisericii noastre. Cum apeciati Sfintia voastra un astfel de gest?
- Cu siguranta ca este o greseala, o nefericita greseala pe care a facut-o parintele mitropolit. Acuma ramane ca Sfantul Sinod sa cerceteze si sa dea o solutie la aceasta problema pentru ca, asa cum ati spus, ea raneste constiinta dogmatica a poporului ortodox si din Romania, dar nu numai, si din afara.Vedeti ca au fost deja sesizari si din parea altor patriarhii, si de la Moscova, si grecii cer cumva o lamurire a acestui gest.
- Dar - ar putea cineva sa intrebe - ce-i priveste pe ei problema Bisericii romanesti?
- Pentru ca Ortodoxia este Una. Bisericile autocefale sunt in comuniune si daca Biserica Ortodoxa Romana nu va lua o masura, exista riscul sa fie exclusa de la comuniunea celorlalte biserici ortodoxe. Prin impartasirea mitropolitului Nicolae Corneanu cu episcopii greco-catolici, asta inseamna partasie cu episcopul Romei. Ceea ce din punct de vedere ortodox este o erezie, o cadere din har. Pentru ca noi asa sanctionam primatul papal, institutia papala, ca o mare erezie. Si atunci a fi in comuniune cu Roma este o cadere din har, este o erezie pana la urma. Si daca episcopii Bisericii Ortodoxe Romane accepta gestul acesta implicit sunt in comuniune cu Roma si atunci riscam sa fim exclusi din comuniunea bisericilor ortodoxe, ceea ce ar fi foarte grav.

Wednesday, June 18, 2008

Patriarhia iar se ia, cu un iz rautacios, de ziaristi. Pacat ca pentru ereticul Sofronie nu a avut aceeasi reactie...

P A T R I A R H I A R O M Â N Ă

SECTORUL COMUNICAŢII ŞI RELAŢII PUBLICE
CENTRUL DE PRESĂ BASILICA BIROUL DE PRESĂ
P A L A T U L P A T R I A R H I E I
ALEEA DEALUL MITROPOLIEI 25, 040163 BUCUREŞTI IV, ROMÂNIA
Telefon: + 40 21 406 71 67 Fax: + 40 21 406 71 72
E-mail: presa@patriarhia.ro, http://www.patriarhia.ro
Nr. 4281 / 18 iunie 2008

Ignoranţă cronică şi speculaţii forţate

În legătură cu opiniile exprimate de domnul Dan Ciachir în editorialul intitulat Izolare şi criză apărut în cotidianul Ziua de astăzi, 18 iunie 2008, facem următoarele precizări:
Dovedindu-şi încă o dată ignoranţa în problemele bisericeşti şi înclinaţia spre speculaţii forţate, domnul Dan Ciachir consideră neparticiparea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului la ceremonia de întronizare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi scrisoarea Sanctităţii Sale adresată Patriarhului Moscovei ca dovezi în sprijinul falsei opinii a „izolării intraortodoxe” a Bisericii Ortodoxe Române. Domnia sa dovedeşte că nu are habar de cutuma Bisericilor Ortodoxe de a participa la cel mai înalt nivel la funerariile unui Întâistătător, cu scopul omagierii personalităţii celui ce a trecut la cele veşnice, iar, la ceremonia de întronizare, de a delega un reprezentant pentru ca întâietatea de cinstire să-i revină celui nou ales.
În acest sens, îl informăm pe domnul Dan Ciachir că, aşa cum în urmă cu 18 ani, la ceremonia de întronizare a Sanctităţii Sale Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, nu a participat Patriarhul Ecumenic, tot astfel, în luna februarie 2008, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, deşi grec de origine, nu a fost prezent la ceremonia de întronizare a Preafericitului Părinte Ieronim al II-lea, noul Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade.
În ceea ce priveşte scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu adresată Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei şi al întregii Rusii, aceasta nu are nici o legătură cu problema Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, fiind datată înainte de situaţia creată de Mitropolitul Banatului prin împărtăşirea sa cu greco-catolicii; iar principiile eclesiologice invocate de Patriarhul Ecumenic în scrisoarea respectivă nu reprezintă o noutate, acestea regăsindu-se şi în corespondenţa Patriarhiei Ecumenice cu Patriarhia Română.
Bisericile Ortodoxe păstrează relaţii frăţeşti de comunicare şi comuniune, deşi fiecare, uneori, are interese etnice diferite, ţinând cont de principiul etnic de organizare al lor şi de responsabilitatea pastoral-misionară faţă de proprii credincioşi, oriunde s-ar afla aceştia.
În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române are datoria de a se îngriji de credincioşii ortodocşi români din ţară şi din afara graniţelor ţării, după cum o fac şi celelalte Biserici Ortodoxe surori pentru credincioşii lor.
Desigur, atât naţionalismul extremist, cât şi imperialismul opresiv nu aduc beneficii Bisericii soborniceşti. Din păcate, în timp ce Patriarhia Ecumenică şi-a extins jurisdicţia asupra unor comunităţi ortodoxe de alte etnii (Estonia, Finlanda, etc.), iar Patriarhia Moscovei, asupra unor popoare organizate în state independente (Ucraina, Estonia, Georgia, Belarus, etc.), se contestă totuşi dreptul de jurisdicţie canonică al Patriarhiei Române asupra comunităţilor ortodoxe române din stânga Prutului, care în mod liber doresc să fie în comuniune cu Biserica - Mamă. De fapt, Mitropolia Basarabiei nu a înfiinţat noi eparhii, ci a reactivat istoricele sale eparhii care nu au fost niciodată desfiinţate de jure, ci şi-au întrerupt în mod forţat activitatea prin intervenţia armatei sovietice în anul 1944.
Referitor la situaţia creată de Mitropolitul Banatului, îi reamintim domnului Ciachir faptul că Patriarhia Română şi-a exprimat, prompt şi fără echivoc, punctul de vedere, precizând faptul că dialogul actual al Ortodoxiei cu Biserica Romano – Catolică, deja destul de fragil, nu poate fi ajutat, ci mai degrabă complicat prin gesturi considerate de unii „profetice”, iar de alţii problematice. Este de dorit să cultivăm nu miraculosul sau senzaţionalul, ci seriozitatea şi credibilitatea în relaţiile dintre Biserici aflate în dialog pentru refacerea unităţii creştine (Comunicat de presă din 27 mai 2008).
[…] Pentru Ortodoxie, Sfânta Taină a Împărtăşaniei este expresia cea mai înaltă a comuniunii şi a unităţii eclesiale deja existente, iar nu o etapă sau mijloc spre realizarea acestui deziderat. A ne împărtăşi liturgic din acelaşi Potir şi a rămâne în continuare în Biserici separate dogmatic şi canonic este un non-sens din punct de vedere teologic… (Comunicat de presă din 2 iunie 2008).
Constatând încă o dată stilul defectuos în documentare şi veninos în exprimare al domnului Dan Ciachir, precum şi tendinţa de a cultiva în plan bisericesc spiritul totalitar extremist, caracterizat prin judecăţi pripite şi sentinţe radicale, nu putem să nu ne întrebăm retoric cărei Biserici îi aparţine şi căror duhuri slujeşte domnia sa?
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Cu ce a deranjat "veninosul" Ciachir, zis si "gagauzul"? (dupa cum l-a facut Patriarhia in alta "precizare"):

Izolare si criza de Dan CIACHIR
Izolarea intraortodoxa a Bisericii noastre din acest moment imi evoca situatia de carantina externa impusa Romaniei in ultimul an de viata al lui Ceausescu. Si iata de ce.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I nu este nicidecum un habotnic. Anii de studii petrecuti la Roma, reprezentanta pe care a deschis-o in urma cu un deceniu la Bruxelles, vizitele intreprinse in capitale...

Un secret atat de simplu: ciment contra ploaie. Oare?

Rusii opresc ploaia cu ajutorul cimentului? Poate da, poate nu

Aviatia militara rusa are de mai bine de 20 de ani misiunea de a opri ploaia cu ajutorul cimentului, insa a facut mereu acest lucru in secret, pana zilele trecute, cand s-a dat de gol. Informatia a devenit publica chiar de Ziua Rusiei, cand militarii au scapat din avion un sac cu ciment de 25 de kilograme care a avariat o casa din apropiere de Moscova, informeaza Antena 3.
Militarii incercau saptamana trecuta sa imprastie ciment in aer ca sa absoarba umezeala si sa evite astfel ploaia care ar fi stricat distractia moscovitilor de Ziua Rusiei. Atunci, dupa cum au relatat pentru RIA Novosti surse din cadrul politiei, "Un pachet de ciment folosit pentru crearea ...vremii bune in regiunea capitalei...nu s-a pulverizat complet la acea altitudine inalta si a cazut pe acoperisul unei case, facand o gaura de circa 80-100 de cm". Potrivit Interfax, proprietara locuintei nu a fost ranita si a refuzat compensatia de 50.000 de ruble oferita de aviatia ruse, afirmand ca va intenta un proces in care va cere atat plata daunelor materiale cat si cea a celor morale pentru patania prin care au trecut ea si casa ei.
Meteorologii rusi sustin ca aviatia rusa are deja de doua decenii neobisnuita misiune de a opri ploaia. Inaintea marilor sarbatori, aviatia militara foloseste adesea in acest scop chiar si cate 12 avioane cargo incarcate cu ciment si alte substante menite sa absoarba umezeala din atmosfera. Purtatorul de cuvant al aviatiei militare ruse a refuzat sa comenteze incidentul.
(A. OLTEANU / ZiuaOnline)
O alta varianta aici:

Guvernul imi datoreaza cateva miliarde de euro...

...pentru site-urile la care am lucrat, pentru Romania, cu mii si mii de accesari... :)
Foto: Un hot pe nume Peter Barta. Cine-i sunt complicii?, asta-i intrebarea...

Reţeta risipei: 2,5 mil. euro pentru 70 vizitatori pe zi

Guvernul a lansat anul trecut portalul business-entrepreneur.ro, care a costat circa 2,5 milioane de euro. Acum, urmează redenumirea şi reorganizarea site-ului, pentru care se va cheltui încă un milion de euro.
Mii de firme din străinătate caută programatori din România pentru
a le realiza site-urile în regim de outsourcing. Iar când specialiştii noştri din IT găsesc un contract de 5.000 euro pentru un site, este motiv de bucurie, pentru că cea mai mare parte a proiectelor are valori semnificativ sub acest nivel. În acelaşi timp, când Guvernul României a dorit să lanseze un website care să conţină informaţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii din ţara noastră, a contractat patru firme din străinătate pentru realizarea business-entrepreneur.ro, proiect derulat prin finanţare PHARE.
Deşi la dezvoltarea acestui portal au contribuit 46 de experţi timp de 13 luni şi s-au cheltuit 2,5 milioane de euro, rezultatele au fost extrem de slabe. În primele luni după finalizare, site-ul a reuşit să atragă numai aproximativ 70 de vizitatori unici pe zi, motiv pentru care s-a decis că este necesară revitalizarea acestuia, operaţiune care va costa aproximativ un milion de euro, conform oficialilor Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL), autoritatea contractantă pentru un nou proiect PHARE care va finanţa proiectul.
„Portalul http://www.business-entrepreneur.ro/ este funcţional de la lansarea sa oficială, în luna septembrie 2007. Din februarie 2008, a trecut în administrarea Fundaţiei Post Privatizare - instituţie apolitică şi nonprofit, administrată în comun de Comisia Europeană şi Guvernul României“, spune Péter Barta, directorul executiv al fundaţiei. Odată cu acest transfer, portalul a intrat într-un proces de reorganizare şi rebranding.
Încă un milion de euro pentru revigorare
În viitorul apropiat, se intenţionează schimbarea numelui în esimplu.ro, se vor schimba logoul, sloganul şi alte semne de identitate vizuală. De asemenea, se va lansa o nouă secţiune - „Responsabilitate socială corporatistă“. În plus, vor fi adăugate funcţiuni noi, cum ar fi un forum de discuţii, microportaluri pentru firme, programe de e-learning şi un instrument de benchmarking, prin care IMM-urile îşi vor putea evalua performanţele în raport cu alte IMM-uri din domeniu.
Întrebat dacă investiţia de ordinul milioanelor de euro în acest portal nu este prea mare, având în vedere că firme private româneşti au declarat că ar putea face această lucrare pentru sume mai mici de 100.000 de euro, Péter Barta răspunde: „Din afară, pentru mulţi suma poate să pară exagerată. Din punctul meu de vedere, pentru această arhitectură, pot spune că suma este similară cu cele practicate şi în străinătate. Nu este un simplu site, ceea ce se vede, pentru că în spate este, aş putea spune, o uzină“. Şi într-adevăr, pentru un site care a avut luna trecută numai 2.458 de vizitatori unici, nivel similar cu traficul unui site realizat de de un elev de liceu, au fost achiziţionate 15 servere, o platformă Oracle, cinci laptopuri, cinci monitoare, un retroproiector şi două imprimante.
Niciun control pentru banii cheltuiţi
Deşi anul trecut, după lansarea site-ului, au existat numeroşi specialişti IT care au declarat că investiţia este exagerată comparativ cu rezultatele, nicio instituţie de control al fondurilor europene nu a verificat acest proiect şi modul în care a fost implementat. „Acest proiect a prezentat un interes şi pentru Comisia Europeană, care niciodată, din câte ştiu, nu şi-a retras interesul pentru dezvoltarea acestui portal. Comisia Europeană nu a spus niciodată aţi cheltuit banii greşit, au fost sume alocate greşit sau supraevaluate. Niciodată nu a spus acest lucru“, spune Péter Barta. „Referitor la sume, noi suntem autoritate beneficiară. Nu gestionăm niciun fel de buget, nu realizăm niciun fel de contract cu autoritatea implementatoare pentru că suntem doar beneficiari. Noi beneficiem de nişte servicii contractate de autoritatea responsabilă, în speţă MDLPL, care încheie contracte de servicii cu furnizorii pentru noi“, adaugă Barta.
Pe de altă parte, într-un comunicat primit de la MDLPL, se precizează că această instituţie a efectuat toate plăţile din cadrul proiectului strict pe baza certificării foilor de pontaj ale experţilor şi a acceptării activităţilor derulate şi a rezultatelor obţinute ca fiind conforme cu prevederile contractului de către beneficiarul proiectului, Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.
Finantari PHARE cheltuite româneste
• Decizia de a crea business-entrepreneur.ro a a fost luată în urma unui studiu de fezabilitate realizat în urmă cu 3-4 ani. Costul acelui studiu încă nu se cunoaşte în acest moment.
• În cadrul proiectului Phare „Asistenţă Tehnică pentru sprijinirea sectorului IMM în România“, care a avut o valoare contractată de 6,3 milioane de euro, s-au alocat 1.924.605 euro pentru realizarea portalului business-entrepreneur.ro. Conform datelor MDLPL, din această sumă 100.000 de euro au fost cheltuieli incidentale, iar 1.824.605 euro au reprezentat onorariile pentru cele 2.706 zile-om lucrate de către experţii implicaţi în activităţile legate de proiectarea şi realizarea site-ului, în perioada 1 noiembrie 2006-30 noiembrie 2007.
• La portal au contribuit 46 de experţi, din care 15 internaţionali şi 31 români.
• Printr-un al doilea proiect PHARE „Hardware, software şi servicii tehnice pentru portalul destinat IMM“ a fost finanţată achiziţia de hardware, valoarea contractului fiind de 552.912,63 euro fără TVA. Certificatul de acceptare provizorie a fost emis şi semnat de către părţi (MDLPL în calitate de Autoritate Contractantă, MIMMCTPL în calitate de Beneficiar şi INTRAROM SA în calitate de furnizor) la data de 29 iunie 2007.
• În prezent, este în fază de implementare un al treilea proiect PHARE „Asistenţă tehnică pentru sprijinirea IMM-urilor româneşti, prin dezvoltarea e-portalului dedicat şi prin pregătirea firmelor de consultanţă în afaceri“, care conform informaţiilor MDLPL a început în luna martie 2008 şi se va finaliza în noiemebrie 2008. Bugetul acestui program este de 2.013.779,88 euro, însă din această sumă se va aloca portalului numai un milion de euro pentru reorganizare, rebranding şi dezvoltarea de noi funcţiuni.

Daniel Catana
Capital.ro

Ucraina da Insula Serpilor la tot cartierul - FOTO/VIDEO

VIDEO Insula
http://news.1plus1.ua/ukrayina/ostriv-zmiyinii-stane-tsivilizovanishim.html
FOTO Iuscenko pe Insula
http://www.pvu.gov.ua/control/uk/photogallery/gallery?gGroupId=49555&galleryId=50901

Basescu ademenit pe Insula Serpilor

Administratia de la Kiev incearca sa puna capcane diplomatice Cotrocenilor Autoritatile ucrainene si-au intensificat eforturile pentru atragerea presedintelui Traian Basescu pe Insula Serpilor. Palatul Cotroceni este asediat cu invitatii oficiale si neoficiale din partea interpusilor presedintelui Viktor Iuscenko, dar acestea au fost declinate pana acum cu diplomatie. Surse din Administratia Prezidentiala au confirmat pentru ZIUA ca Basescu nu va calca prea curand pe stanca aflata si ca subiect al unui proces intre Romania si Ucraina, la Haga, pentru delimitarea spatiului maritim, bogat in zacaminte de gaze naturale inca neexploatate. Scopul urmarit de statul vecin este simbolic si diplomatic totodata, practic ucrainenii dorind ca prin prezenta celui mai inalt reprezentant al Romaniei, Bucurestiul sa recunoasca oficial suveranitatea Kievului asupra Insulei preluate de URSS, in 1948, printr-un simplu proces verbal si ajuns in posesia Ucrainei dupa 1991.

Turism de 100 de dolari
Basescu ademenit pe Insula Serpilor

Vezi si reportajul "Rl" "Romania nu merge azi pe Insula Serpilor"

Tuesday, June 17, 2008

Hai Romania! Jos Iliescu! :) Of :(
















Romania - Italia , imnul Romaniei
UPDATE / Foto: Cristina Nichitus

Eminescu


Dupa rezistentele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieti, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerator, neamul intreg, iar nu numai paturei culte.

Nu stiu daca s-a facut vreodata socoteala exemplarelor tiparite din Poeziile lui Eminescu. Dar in mai putin de o jumatate de veac, poeziile acestea au fost reproduse in multe zeci de editii, de la modestele tiparituri populare pana la admirabila editie critica a Fundatiilor Regale, ingrijita de Perpessicius. Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri, Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei.Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai putin semnificativa, daca n-ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc.
Ce inseamna pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s-o amintim inca o data. Tot ce s-a creat dupa el, de la Nicolae Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetea geniului sau macar a limbii eminesciene. Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaineitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. Il iubim cu toti pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scriem de la odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi.
El si numai el, ne-a ajutat sa intelegem bataia inimii. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi roman.
Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupti de pamant si de neam, regasim in tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcem ca intr-un dulce somn, la noi acasa.
Intreg Universul nostru il avem in aceste cateva zeci de pagini pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii, peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce ne-a mai ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc.
MIRCEA ELIADE
Paris, 1949

Transilvania rămâne fără Armată

Corpul Teritorial 4 Mareşal Constantin Prezan va deveni divizie de infanterie, printr-o decizie a Ministerului Apărării Naţionale. Transformarea poate aduce reduceri de personal.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a decis transformarea Corpului nr. 4 Armată Teritorial Mareşal Constantin Prezan, cu sediul la Cluj, în Divizia de Infanterie Gemina. Hotărârea are implicaţii naţionale, întrucât din 15 iunie şi Corpul nr. 1 de Armată Bucureşti s-a transformat în divizie, în ideea de a flexibiliza forţele armate române, spun oficialii ministerului.

“Noua structură va păstra aria de responsabilitate, precum şi principalele misiuni şi atribuţii. Pe timp de pace, Divizia Gemina va asigura instruirea pentru menţinerea şi dezvoltarea nivelului de operaţionalizare a comandamentului, marilor unităţi şi a unităţilor subordonate, în vederea participării, cu structurile nominalizate, la acţiuni în teatrele externe de operaţii”, arată Statul Major al Forţelor Terestre din cadrul MApN. Ofiţerul de presă al Diviziei Gemina, maistrul militar Radu Mureşan, a declarat că este improbabilă o înstrăinare a patrimoniului sau o reducere a numărului de unităţi militare corelate sub umbrela Comandamentului de la Cluj-Napoca.

“Schimbarea s-a făcut în baza unui program al ministerului, de transformare într-o structură modulară, mai flexibilă”, a explicat Mureşan. El nu a exclus posibilitatea reducerii de personal civil şi militar care deserveşte comandamentul. “Există posibilitatea ca unii dintre colegi să plece către alte garnizoane”, a spus Mureşan. Acesta a adăugat că organigrama Gemina rămâne neschimbată şi că politica de resurse umane urmează să fie aprobată în perioada următoare.

“Noi aveam două corpuri teritoriale de armată. Ambele au fost transformate în divizii. Ne aflăm în a doua etapă a transformării Armatei române. Urmează dotarea cu aparatură modernă, de ultimă generaţie”, ne-a declarat maiorul Renato Nadolu, ofiţer de relaţii publice la Statul Major al Forţelor Terestre Bucureşti.
Dotarea diviziilor nou create se va produce, potrivit planului ministerial, mai repede decât în cazul altor unităţi din ţară, respectiv în patru-cinci ani. Restructurarea Armatei române s-a resimţit şi în Cluj, mai multe unităţi militare fiind transformate sau reorganizate. în această situaţie se află unităţi din localităţile Floreşti, Câmpia Turzii, clădiri din patrimoniul MApN sau unitatea de aviaţie de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. în schimb, militarii de la Cluj au solicitat construirea de locuinţe.

Primul general al structurii militare cu sediul la Cluj a fost Constantin Prezan, numele lui figurând în titulatura oficială a instituţiei până în urmă cu două zile.
Denumirea de Armata 4 datează din perioada comunistă (1980), când s-a decis organizarea trupelor terestre în patru comandamente, dintre care unul la Cluj-Napoca, condus până în 1990 de generalul Iulian Topliceanu. Acesta a fost condamnat pe 20 martie 2006 de către înalta Curte de Casaţie de Justiţie la 10 ani de închisoare, în procesul Revoluţiei Române de la Cluj.
Bianca FELSEGHI
mailto:biancafelseghi@ziuadecj.ro

Sofronie face liste alb-negre

Un scandal fără precedent zguduie la vârf Biserica Ortodoxă Română. Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, a cerut săptămâna trecută Sfântului Sinod să discute scoaterea din rândurile clerului a mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, şi retragerea din funcţie a episcopului de Oradea, Sofronie Drincec.
Înalţii prelaţi se fac vinovaţi de săvârşirea Sfintelor Taine alături de greco-catolici, gest de o gravitate excepţională în Biserica Ortodoxă. Şi cu neputinţă de trecut cu vederea…“S-au autopedepsit!”

Vestea a căzut ca un trăsnet. Nimeni nu a mai cerut până acum excluderea din Biserica Ortodoxă Română a unui mitropolit cum este arhierarhul Banatului, Nicolae Corneanu, şi, la alegere, retragerea de bună voie sau “decăderea” cu de-a sila a unui episcop, situaţie în care se află Sofronie Drincec. Propunerea a fost făcută de Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Albei, Oradiei şi Maramureşului, supranumit şi “Leul Ardealului” pentru îndârjirea cu care apără tradiţia ortodoxă, iar apoi a fost înaintată Sfântului Sinod. Bartolomeu îl acuză răspicat pe Corneanu că s-a împărtăşit în timpul unei slujbe greco-catolice, din acelaşi potir cu clericii Bisericii Unite cu Roma, iar pe Sofronie Drincec că a sfinţit Agheazma Mare, de Bobotează, alături de episcopul greco-catolic al Oradiei, Virgil Bercea.
Cele două înalte feţe bisericeşti au comis astfel vina de “înaltă trădare” prin încălcarea jurământului hirotoniei, de a păzi “credinţa ortodoxă”.
Discutată cu uşile închise în şedinţa Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), desfăşurată pe 8 iunie la mănăstirea Neamţ, propunerea a fost făcută publică chiar de Bartolomeu. “E adevărat că am cerut caterisirea mitropolitului Corneanu şi retragerea episcopului Sofronie. Dar motivele şi le-au creat singuri. Ei nu sunt pedepsiţi de noi, ci s-au autopedepsit”, a declarat săptămâna trecută mitropolitul de la Cluj. Ierarh cu problemeEpiscopul Oradiei, Sofronie Drincec, a intrat în “vizorul” lui Bartolomeu chiar după instalarea în funcţie. Până acum, însă, acesta l-a păsuit cu blândeţe. Pentru început, mitropolitul i-a trecut cu vederea alungarea de către Sofronie Drincec a fostului episcop, Ioan Mihălţan. Apoi, deşi s-a opus ruperii în două a Episcopiei Oradiei şi Sălajului, cerută de Drincec ca să conducă aici singur, Bartolomeu nu a luat nicio măsură. Abia când credincioşii i-au cerut sprijinul pentru soluţionarea conflictului de la Vălanii de Munte, unde ortodocşii s-au opus retrocedării unei biserici greco-catolice, iar el a trebuit să se deplaseze la Oradea, Bartolomeu l-a mustrat părinteşte pe episcop, spunând că situaţia trebuia gestionată cu “mai multă înţelepciune”.
Mitropolitul a răbufnit însă pe faţă după ce a aflat că, de Bobotează, Sofronie Drincec a Sfinţit Agheazma Mare şi a invocat Sfântul Duh în cadrul unei slujbe comune cu episcopul greco-catolicilor, Virgil Bercea. Considerând gestul de o gravitate excepţională, Bartolomeu i-a cerut lui Drincec să-şi revizuiască atitudinea, aşa că următoarea slujbă comună a celor doi episcopi, anunţată pentru noaptea de Înviere, n-a mai avut loc. La ieşirea mitropolitului au contribuit, în mod cert, şi cele două memorii trimise de preoţii din zona Beiuşului şi din zona Marghita. Aceştia reclamă faptele de care Înalt Prea Sfinţitul ştia deja: atitudinea arogantă şi dictatorială a lui Sofronie, refuzul de a-şi primi preoţii în audienţă, cultul personalităţii, anturajul format din călugări cu o moralitate îndoielnică şi numirea unui preot greco-catolic peste parohia ortodoxă din Girişul Negru. Iar lista ar putea continua…

Frica de mazilire

Ameninţat, Sofronie Drincec este hotărât să lupte pentru funcţie. Săptămâna trecută a fost una plină şi agitată pentru episcop, care a organizat şedinţe cu preoţii bihoreni, făgăduindu-le marea cu sarea. Luni s-a întâlnit cu preoţii din Protopopiatul Oradea, marţi a fost la Beiuş, miercuri la Tinca, joi la Marghita. După un an de la instalare, perioadă în care şi-a ameninţat preoţii cu caterisirea, brusc, Sofronie şi-a arătat faţa blândă şi le-a promis că le va da dreptul să lucreze pământurile bisericii, că va ajuta parohiile sărace şi va aloca materiale de construcţii pentru cele ce zidesc biserici noi. Această bunăvoinţă trebuia însă răsplătită. Feţele bisericeşti au fost puse să semneze tabele prin care îşi susţin “adeziunea faţă de Drincec şi dezacordul faţă de faptul că este criticat în presă”.
Motivul a fost invocat chiar de Drincec: “Nu se cade ca ierarhul locului să fie schimbat după numai un an”. Deşi majoritatea preoţilor au semnat pentru susţinerea sa, mulţi văd gestul ca un semn de slăbiciune. Cu atât mai mult cu cât Prea Sfinţitul a subliniat la fiecare întâlnire: “V-am obligat eu să iscăliţi? Voi aţi semnat din proprie iniţiativă!”

Suspans total

BIHOREANUL a aflat că Sofronie adună adeziuni în zadar. “Toate tabelele din lume nu au nicio valoare în faţa Sfântului Sinod, care este singurul organ abilitat să decidă soarta episcopului şi peste voinţa căruia nu poate nimeni trece”, a explicat un preot sub protecţia anonimatului.
Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, susţine că s-ar putea ca propunerea mitropolitului Bartolomeu să fie ignorată de forul superior al BOR. “E prematur să discutăm despre ce se va întâmpa. Până acum a fost formulată o propunere şi atât. Sfântul Sinod va hotărî dacă acesta va fi şi pusă în discuţie”, spune Ivanov.Ca de obicei, nici reprezentanţii Episcopiei Oradiei nu zic mai multe. “Poziţia Episcopiei coincide cu cea a Patriarhiei. Noi nu avem nimic de adăugat”, a declarat vinerea trecută diaconul Cristian Rus, purtătorul de cuvânt al Eparhiei.
Într-un comunicat dat publicităţii joia trecută, Patriarhia făcea apel la clerici şi credincioşi, recomandând “abţinerea de la manifestări sau demonstraţii publice animate de duh lumesc”. Mai mult, avertizează clar că “problemele bisericeşti trebuie rezolvate în forurile bisericeşti competente, care au datoria de a formula şi de a promova reguli adecvate de conduită liturgică şi canonică a ierarhilor, preoţilor, diaconilor şi credincioşilor laici, în ceea ce priveşte relaţiile interne bisericeşti, precum şi atitudinea faţă de alte culte religioase”. Aşadar, Biserica poate fi uneori misterioasă în deciziile ei şi, de acum, rămâne de văzut în ce fel se va dezlega această taină...

Monday, June 16, 2008

Victorii in lant: Ucraina avertizata din nou de comunitatea internationala pentru Bistroe


Dupa ce Ucraina a fost admonestata la Bucuresti, la recenta reuniune ESPOO, pentru incapatanarea (a se citi tupeul) de a ignora legislatia de mediu in cazul Bistroe, regimul de la Kiev este din nou pus la zid de comunitatea internationala, printr-un nou avertisment sever. In sfarsit! Aceasta este inca o dovada ca toate actiunile initiate de grupul ZIUA si baietii si fetele de la Civic Media au determinat impulsionarea organismelor statului si chiar a celor internationale. Pentru cine nu stie, grupul nostru de la ZIUA este cel care a declansat, in 2004, scandalul Bistroe, pentru salvarea Deltei si intarirea noului flanc NATO, campania pentru eliberarea si recunoasterea eroismului detinutilor romani din Transnistria, apararea drepturilor romanilor de pretutindeni, mai ales a celor din jurul granitelor, dreptul Romaniei pentru Insula Serpilor (spatiul maritim Romania-Ucraina), si altele, si altele. Acum, subiectele abordate de noi sunt plasate la rubrica "In atentie" aflata pe prima pagina a site-ului MAE. Chit ca nu se misca intotdeauna pe aceste zone cum am vrea noi, mai ales in ce priveste romanii din imediata apropiere, subiectele sunt cel putin sub lupa. Daca ne mai gandim si la castigarea luptei pentru Icoane sau la alte actiuni mai putin cunoscute, avem de ce sa ne bucuram: Dumnezeu e cu noi!

Decizie a statelor membre ale Convenţiei de la Aarhus privind construirea canalului Bâstroe

Statele membre ale Convenţiei de la Aarhus privind accesul la informaţii, participarea publică la luarea deciziilor şi accesul la justiţie în problemele de mediu au decis că Ucraina nu şi-a îndeplinit obligaţiile internaţionale care îi revin în temeiul acestei Convenţii în ceea ce priveşte construirea canalului „Bâstroe”.
Această decizie a fost adoptată, prin consens, cu prilejul celei de-a treia Conferinţe a Părţilor, care a avut loc la Riga, în perioada 11-13 iunie 2008. Problema „Bâstroe” s-a aflat pe agenda reuniunii Statelor Părţi la Convenţia Aarhus, la punctul dedicat cazurilor de nerespectare a obligaţiilor prevăzute de Convenţie.
Pornind de la faptul că Ucraina continuă să îşi încalce obligaţiile internaţionale, statele au adoptat şi un avertisment adresat Ucrainei, care va intra în vigoare în cazul în care, până la data de 1 ianuarie 2009, Ucraina nu va întreprinde o serie de măsuri menite să asigure o implicare efectivă a publicului atât din Ucraina, cât şi din statele afectate în luarea deciziilor referitoare la proiectul „Bâstroe”. Conform regulilor Convenţiei, Statele Părţi recurg la această măsură în cazul în care un anumit stat ignoră, în mod repetat, normele internaţionale.
De asemenea, statele au decis că Ucraina trebuie să raporteze periodic cu privire la fiecare pas întreprins în sensul conformării.
În timpul reuniunii, Ucraina şi-a asumat angajamentul de a respecta obligaţiile ce îi revin, aceasta implicând atât acţiuni în plan intern, cât şi în plan extern, date fiind efectele transfrontaliere ale proiectului.
Poziţia părţii române promovată cu acest prilej a fost transmisă reprezentanţilor Convenţiei anterior reuniunii (disponibilă pe adresa http://www.unece.org/env/pp/compliance/Compliance%20Committee/CCimplDocsUkraine.htm).

Informaţii de fond

Convenţia de la Aarhus reprezintă un document internaţional adoptat sub egida Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite, la care Comisia Europeană, împreună cu alte 40 de state sunt părţi. Această convenţie aduce împreună publicul şi autorităţile dintr-un stat într-un context democratic, în vederea asigurării transparenţei deciziilor şi implicării publicului în procesul decizional legat de proiecte majore de mediu. Mijloacele prevăzute de Convenţia Aarhus au fost activate în 2004 în problematica „Bâstroe”. În 2005, a fost adoptată o decizie prin care sa constatat că Ucraina nu a respectat prevederile Convenţiei în ceea ce priveşte accesul publicului la luarea deciziilor şi îndeplinirea de către autorităţile responsabile a obligaţiei de a disemina informaţiile de mediu referitoare la proiectul Bâstroe şi au fost formulate o serie de recomandări menite să amelioreze aceste deficienţe.
Sursa: MAE

Conferinta Dan Puric la Brasov !




Asociaţia “Cristiana”, Colegiul Naţional “Unirea” şi revista “VEGHEA” vă invită marţi, 17 iunie a.c., cu începere de la ora 17,30, la Centrul Cultural “Reduta”, pentru a audia conferinţa publică “Cine suntem”, susţinută de actorul şi regizorul Dan Puric. Cu acest prilej va avea loc şi lansarea cărţii maestrului - “Cine suntem”. Dan Puric va vorbi despre memoria credinţei, mărturisind adevărul Învierii lui Hristos ca temei prim şi ultim al învierii ca neam, considerând că „a mărturisi este darul pe care ni-l face Hristos". "Antrenamentul de uitare la care este supus poporul român astăzi face ca gândirea şi inima să se rotească pe loc şi, din această rotire în gol, paradoxal, o dată cu trecutul dispare şi viitorul. El, omul de azi, pedalează zadarnic într-un prezent continuu. A locui cu fiinţa doar într-o dimensiune a timpului – şi aceea distorsionată – înseamnă moartea lentă, dar sigură, a identităţii”, spune Dan Puric.

Procesul cu politrucul de Mihnea Berindei merge mai departe

Azi am avut un nou termen in procesul cu Mihnea Berindei, care imi cere 300.000 de lei noi pentru ca l-am facut ceea ce este: un marunt fost agent al Securitatii. El e aparat, din oficiu, de Stoica (cu care complota la Paris alaturi de Ady Nastase pentru daramarea lui Tapu si reinstalarea lui Iliescu) iar eu de Tuca si Zbarcea. Ce-o sa mai rad cand o sa castig procesul si o sa-l oblig sa-mi plateasca el despagubirile-astea, pentru ca mi-am pierdut timpul cu o astfel de "ramasita vie" - vorba lui Basescu - a trotkismului, repudiat pana si de propria-i familie: respectabilul istoric Dan Berindei si martira Ioana Berindei (care, tavarisci Mihnecovich, mi-au semnat cu drag un protest, zilele trecute, si mi-au mai povestit una-alta...). Intre timp, Mihnea, succesorul lui Silviu Brucan la GDS, si la propriu si la figurat, si-a rupt, singur, gatul. Si suntem doar la jumatatea procesului... Nici ayatollahul Tismaneanu - vorba lui Shafir - nu-l mai poate ajuta!

HotNews publica harta primarilor din marile orase

Al saptelea militar roman ucis in Afganistan intr-un razboi strain de Romania

Militarul mort in Afganistan este adus astazi in tara
Avea doar 29 de ani si este al saptelea soldat roman mort in acesta tara. Militarul roman Claudiu Marius Covrig, care si-a pierdut viata în timpul unei misiuni în Afganistan, este adus în tara, astazi, în jurul orei 18.00, cu o aeronava militara apartinând Fortelor Aeriene Române. Dupa sosirea aeronavei la Baza Aeriana de la Bobocu, judetul Buzau, se va desfasura un ceremonial militar-religios, unde va fi prezentat ordinul ministrului apararii, Teodor Melescanu, privind înaintarea la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Claudiu Marius Covrig. Funeraliile sublocotenentului Covrig vor avea loc miercuri, ora 13.30, la Cimitirul Eternitatea din Galati. Potrivit Ministerului Apararii, starea de sanatate a celor trei militari raniti vineri în Afganistan este buna, sublocotenentul Marius Vasile Apostol, sergentul major Daniel Dumitru Drugan si caporalul Marius Barbu urmând sa-si continue misiunea în teatrul de operatii. Militarul român Marius Covrig, din Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei“ Galati, detasat în Afganistan, a murit vineri, în urma unui atac cu armament usor si aruncatoare de grenada, ceilalti trei camarazi fiind raniti usor.

Sursa: Gardianul

Praznicul Sfintei Treimi


"Epoca Basescu: integrarea si dezintegrarea Romaniei" disponibila azi la Cotroceni!

Lansare mare, azi la Cotroceni! Dinu Patriciu si-a pus pe orbita, in curtea Palatului Cotroceni, o steluta a trustului de presa KazMunai Gas-Rompetrol: Foreign Policy Romania, in propaganda despre Rusia (vezi detalii mai jos). Intamplator sau nu, pe langa varianta romaneasca a revistei, ce s-a mai gasit, tocmai azi, pe taraba organizatorilor manifestarii "Romania si Republica Moldova in contextul integrarii euroatlantice"? O carte care, probabil, ii e la fel de draga lui amfitrionului pacalit de vulpe al manifestarii, presedintele tarii, ca si autorul ei. Lucrarea in care este facut terci, politiceste vorbind, se numeste "Epoca Basescu: integrarea si dezintegrarea Romaniei", si este coordonata de invitatul special la Revelionul non-stop anti-Basescu de la Antena 3, Boooogdaaaan Teoooodoreeeescu! Desi apare la o presupusa "Editura Proiect", parte a "Casei Editoriale Proiect SRL", volumul este difuzat de Editura Tritonic, un mai vechi proiect pus in practica de ex-conducerea unei alte case, mai putin editoriale, dar perfect operationale, cu un acronim parca din trei litere...
Sa va descriu ce e in carte? Nu e cazul. Coperta este extrem de sugestiva. Spune tot, practic!

O noua facutura in tabara talibanilor maro de la Cotidianul


Performanţa lui Blaga este uriaşă. Nici eu nu aş fi reuşit să câştig Primăria în faţa unei asemenea coaliţii. O să-i încurajez, sunt partenerii mei, au fost lângă mine şi la referendum şi la suspendare anul trecut. Câştigătorii merită felicitaţi”, a spus preşedintele Traian Basescu aseara, inainte de a intra în sediul PD-L.
Ei bine, unul dintre celebrii analisti care contribuie din greu la mentinerea postului Realitatea TV sub OTV si a Cotidianului sub Catavencu, Pavel Lucescu, inventeaza un alt citat de-al lui Basescu, pentru a parea mai interesant si a crea o harjoneala homo-intelectuala cu micul agent de propaganda al regimului sportiv comunist infipt la BBC - pana s-au prins si ei, saracii - celebrisimul TRU. Nu este prima oara cand Cotidianul vine cu astfel de facaturi. Saptamana trecuta au inventat un subiect murdar - ca tricolorii ar vrea schimbarea imnului national. Pana la urma, dupa cum am dovedit mai jos, "tricolorii" erau de fapt un posibil functionar redus mintal al FRF, prezentat drept anonim, deci practic inexistent. Din porcaria asta au facut un tam-tam de trei zile. Acum, o iau de la capat, cu ce-ar fi zis Basescu:
Baga Loredana Lucescu:
"Partidul Democrat-Liberal a pierdut azi o bătălie importantă. Oboseala bucureştenilor şi-a spus cuvântul, în ciuda lucrurilor bune care s-au realizat în ultimii ani. PD-L, domnul Vasile Blaga, întreaga conducere a partidului şi, de ce nu, eu personal trebuie să ne asumăm acest eşec şi să învăţăm din el. O seară bună."
Asta ca sa-i dea prilej marelui pitifelnic si Traian si Razvan si Ungureanu si ziaristi si scriitor ca sa starneasca ceva valuri on line printre naivii cititori neavizati. Neavizati asupra lor. Doua reziduri ale sistemului comunist: prin mentalitatea anti-crestina, in cazul lui Lucescu, prin liicheanulitate, in cazul Ungureanu.