Pages

Saturday, January 16, 2010

PLANGERE PENALA pentru Streinu Cercel. Asociatia Pro Vita incearca sa stopeze abuzurile si ilegalitatile unui secretar de stat care a produs isterie nationala si moarte prin vaccin


Bucureşti – Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – Filiala Bucureşti a depus, astăzi, o plângere penală împotriva Secretarului de stat la Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel, privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Plângerea vizează încălcarea de către cel învinuit a art. 246 (Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor), 247 (Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi) şi 248 (Abuzul în serviciu contra intereselor publice) Cod Penal. În fapt, printr-o adresă semnată de Secretarul de stat Adrian Streinu Cercel şi trimisă Direcţiilor judeţene de sănătate publică, Ministerul Sănătăţii stabilea că personalului medical care refuză vaccinarea contra noii gripe i se va interzice prestarea de activităţi medicale care presupun prezenţa pacienţilor.
“Considerăm că prin impunerea acestei proceduri, numitul Adrian Streinu Cercel şi-a încălcat grav atribuţiile de serviciu, aducând prejudicii personalului medical prin încălcarea unor drepturi garantate chiar de Constituţia României, prin art. 26 (viaţă intimă, familială şi privată) şi art. 41 (dreptul la muncă)”, se arată în textul plângerii înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu este prima dată când dl. Secretar de stat sugerează sau dictează măsuri nelegale. Dacă limbajul agresiv şi obraznic, utilizat public la adresa contestatarilor metodelor sale sau propaganda în favoarea unor principii inacceptabile precum acela al “acordului prezumat” erau imorale, în raport cu meseria d-sale, înainte de a fi numit Secretar de stat, odată cu investirea în această funcţie de demnitate publică ele devin inadmisibile şi se cer aspru sancţionate.
Forţarea personalului medical la vaccinare sau tentativele repetate de vaccinare a elevelor şi elevilor, împotriva HPV şi împotriva virsului gripei noi, fără acordul părinţilor sunt vădit nelegale. Nici un tratament medical nu poate fi administrat fără ştirea şi acordul expres al persoanei, indiferent cine ar fi acea persoana. Constituţia şi legile României, dar şi tratatele internaţionale de drepturile omului afirmă inviolabilitatea corpului uman şi dreptul suveran al persoanei de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile altuia. Condiţiile şi limitele în care acest drept poate fi restrâns sunt clare şi nu sunt în nici un caz întrunite în situaţia de fata.
Reamintim că în urmă cu două luni am solicitat demiterea sau demisia d-lui Streinu Cercel, lucru care s-a şi întâmplat; din păcate dl. Cercel a revenit în funcţie, de data aceasta nu doar pentru a continua scandalizarea şi iritarea părinţilor de copii minori, ci şi pentru a-şi ridica împotrivă o parte din personalul medical.
Reluăm acum această solicitare adresată şefilor săi ierarhici. Declaraţiile şi măsurile anunţate de dl. Secretar de stat nu fac decât să amplifice inutil starea de tensiune prin care trece societatea în această perioadă de frământări sociale şi politice.
Filiala din Bucuresti a Asociaţiei “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” este o organizaţie civică nonprofit, independentă si nepartinică, al cărei scop este afirmarea valorilor vieţii persoanei umane încă de la concepere, ale familiei si ale vocaţiei parentale. Mai multe la www.provitabucuresti.ro

Vedeti mai jos Plangerea Penala




Asociatia “Pro-vita” pentru Nascuti si Nenascuti – Filiala Bucuresti
Sediu: Bucuresti, str. Zmeica nr. 12, sector 4
Telefoane : 031 815 27 80, 0728 673 673
Fax: 031 815 27 80
Cod Fiscal: 18074434

Nr. 30/15.01.2010




Catre,
 
PARCHETUL DE PE LANGA
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

Bucuresti, B-dul. Libertatii, Nr. 12, Sector 5
Petent: Asociatia “Pro-vita” pentru Nascuti si Nenascuti – Filiala Bucuresti
Invinuit: Streinu Cercel Adrian



Subscrisa Asociatia Pro-vita pentru Nascuti si Nenascuti – Filiala Bucuresti, cu prin presedinte Bogdan I. Stanciu formuleaza, in conditiile Art. 221 si urm. C. proc. pen., Art. 246, 247 si 248 Cpen., prezenta:



P L A N G E R E   P E N A L A


Impotriva numitului Streinu Cercel Adrian, in calitate de Secretar de stat in Ministerul Sanatatii (Intr. Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1, cod 010024, Bucureşti).

Expunand in randurile de mai jos motivele de fapt pe care se intemeiaza acuzatia noastra, va solicitam sa admiteti prezenta plangere si sa dispuneti trimiterea in judecata a numitului Streinu Cercel Adrian.


In fapt,

Numitul Streinu Cercel Adrian, in calitate de Secretar de stat in Ministerul Sanatatii, se face responsabil de intreaga situatie creata in ultima perioada in Romania pe tema vaccinarii impotriva virusului A/H1N1.


Astfel, pe langa “isteria” vaccinarii, creata in randul populatiei ca urmare a furnizarii unor informatii distorsionate, care au bulversat activitatea in mai multe institutii medicale, in ultimele zile au aparut in presa si au fost confirmate de medici informatii conform carora, printr-o adresa semnata de Secretarul de stat Adrian Streinu Cercel si trimisa Directiilor judetene de sanatate publica, Ministerul Sanatatii a solicitat tuturor medicilor sa se vaccineze împotriva noi gripe. Personalului medico-sanitar care refuza vaccinarea i se va interzice prestarea de activitati medicale care presupun prezenta pacientilor, se arata în adresa Ministerului Sanatatii.

Medicii sustin ca nu sunt de acord cu o asemenea masura. Mai mult, daca medicii sunt obligati sa se vaccineze, aceeasi masura ar trebui impusa si altor categorii profesionale (precum politistii sau preotii).

Consideram ca prin impunerea acestei proceduri, numitul Adrian Streinu Cercel si-a incalcat grav atributiile de serviciu, aducand prejudicii grave medicilor prin incalcarea unor drepturi garantate chiar prin Constitutia Romaniei.

(A se vedea Art. 26,
"(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri."
precum si Art. 41,
"(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.")

Apreciem de asemenea, ca, prin interventiile efectuate si prin deciziile luate, numitul Streinu Cercel Adrian se face vinovat de savarsirea urmatoarelor infractiuni:

“Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor
Art. 246. - Fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare intereselor legale ale unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi
Art. 247. - Ingradirea, de catre un functionar public, a folosintei sau a exercitiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situatii de inferioritate pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

Abuzul in serviciu contra intereselor publice
Art. 248. - Fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.”

Mai mult decat atat, in aceeasi perioada au fost facute aprecieri referitoare la vaccinarea obligatorie a minorilor din scoli sau gradinite.

Consideram ca in cauza sunt intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni, astfel incat va rugam sa dispuneti inceperea urmaririi penale impotriva D-lui Streinu Cercel Adrian.


Anexam plangerii noastre intregul material probator, care sustine afirmatiile invocate.





2 comments:

C said...

Bravo Victore, dar cand v-a constientiza poporu`...realitaea?

Anonymous said...

Bravo! Sper sa faca si alte asociatii/fundatii la fel! Incet-incet, lumea trebuie sa afle adevarul despre aceasta mega-afacere cu medicamente si alte initiative cu tenta oculta din partea acestor 'zugravi' numiti doctori!