Pages

Wednesday, February 10, 2010

PARINTELE Justin Pârvu, 91 de ani de slujire a României


La cei 91 de ani ai săi pe care îi împlineşte astăzi, Părintele Justin Pârvu, supranumit „Duhovnicul Neamului“, este mai verde decât brazii care-l înconjoară, la poalele Ceahlăului, în Mănăstirea Petru Vodă, ctitorită chiar de către Sfinţia Sa, pe meleagurile natale. „La ora actuală, în România, Părintele Justin este în frunte“, afirma regretatul Părinte Ioanichie Bălan, mâna dreaptă a marelui duhovnic al Ortodoxiei, Părintele Ilie Cleopa. Alături de Părintele Arsenie Papacioc, de 95 de ani, condamnat la 20 de ani de temniţă, şi de Părintele Adrian Făgeţeanu, de 98 de ani, condamnat tot la 20 de ani de închisoare, Părintele Justin Pârvu, luptător anticomunist şi pilon al monahismului şi neamului românesc, se numără printre marii învingători ai regimului bolşevic de exterminare a elitelor, după 17 ani de temniţă. Uns la monahism în 1936, la schitul Durău, la doar 17 ani, ulterior Părintele Justin a slujit în timpul războiului ca preot militar pe Frontul de Est. După ocuparea ţării de către sovietici, Părintele a trecut prin cele mai cumplite temniţe şi lagăre de exterminare, cu muncă silnică la minele de plumb. Nicio suferinţă pătimită nu l-a îndoit; dimpotrivă. Biruitor al regimului antiuman comunist, Părintele întemeiază în 1991, pentru slujirea martirilor închisorilor, aşezământul monahal de la Petru Vodă, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, urmat de un altul, pentru maici, împreună cu un cămin de bătrâni şi o casă de copii. La 91 de ani, Părintele Justin arde ca o flacără vie, pentru România. Dumnezeu le-a dat înapoi mărturisitorilor Lui anii furaţi de comunişti. Întru mulţi ani, Părinte!


No comments: