Pages

Tuesday, February 16, 2010

VOX PULICA LUI VINTULICA: Laurica Sereica sare din băica. Sfatul meu: cand te cheama Cernahoschi si ai lucrat ca traducatoare la SRI mai bine evita sa scrii despre Basarabia.

Laura Cernahoschi a pus mana pe ruj azi dimineata si in loc sa-si nimereasa buzitele a inceput sa dea cu subsemnatul, dupa cum e obisnuita, dar nu la fostul ei loc de munca ci la agentia de ratati in informatii a lui Sorin Ovidiu Vintulica. Cu sprijinul lui Doru Busculica - deontologul cu fite de Dorobanti si vila RAAPPS in aceeasi zona (Intr. Av. Th. Iliescu nr. 72) - fosta traducatoare de pe la SRI a ajuns sa dea lectii rasuflate (mai bine zis insuflate) de la Rasarit despre cat de mult ne-ar costa unirea cu Basarabia; unde altundeva, decat pe Vox Pulica?! Stai linistita Laurica ca nu o plateste patronul tau! El doar o sa plateasca pentru alte afaceri, conform Legii.
Mai bine sa vedem ce zice "Curentul" despre Vox Pulica lui Vintulica:

Realitatea e că Realitatea TV se zguduie din temelii
Scris de George Roncea  
Pseudo jurnaliştii de la Realitatea au început să-şi organizeze sistemul de redactare, prin „preluare“, mai exact furăciune pe faţă. Obişnuiţi de multă vreme cu sistemul „împrumutului“ de materiale fără citarea surselor, cum au făcut-o şi în cazul nostru, când au preluat iniţial fără citarea sursei filmul aventurilor consulului porno de la Chişinău plasat în exclusivitate de site-ul „Curentul“, cei de la Realitatea au devenit mai elaboraţi în „selectarea surselor“, cică.
Blogul Reporter Virtual dezvăluie un mesaj intern care a fost trimis de mini-mahărul Cătălin Popa către departamentele producători, news, editori şi externe. Titlul informaţiei este mai mult decât sugestiv: „Interdicţie“. Condeierii eolieni sunt somaţi ca „începând de acum să nu mai citaţi pe RTV informaţii din «Evenimentul zilei». De săptămâna trecută, EVZ şi «Capital» sunt echivalente cu B1, adică o sursă de informaţii puţin credibilă, un conglomerat media condus de politicieni PD-L, care transmite informaţii dintr-o anumită perspectivă.
Dacă consideraţi că, în situaţii excepţionale, există o informaţie exclusivă pe care o are EVZ şi care este confirmată de sursele noastre, mă sunaţi la orice oră şi ne consultăm“.
Deci dacă EVZ anunţă în exclusivitate că „Nicolae Popa, adus în ţară de la Jakarta, dă în vileag manevrele lui Sorin Ovidiu Vîntu prin care au fost jefuiţi 200.000 de români de suma de 300 de milioane de dolari, bani care au servit finanţării ziariştilor Trustului Realitatea - Caţavencu“, Cătălin Popa trebuie sunat la orice oră pentru „consultări“ (nu de alta dar poate trebuie să apuce să-şi ia şi el, sireacul, un bilet de avion către altundeva).
Directiva internă este parafrazată astfel de un alt blogger inspirat: „de vreun an, Realitatea-Caţavencu este echivalentă cu Vîntu, adică o sursă de informaţii puţin credibilă, un conglomerat media dirijat de politicieni PSD şi PNL, care transmite informaţii dintr-o anumită perspectivă“.
Fabrica deformatoare şi manipulativă de „ştiri“ a Realitatea se gripează însă pe zi ce trece, în pofida măsurilor care mai de care mai aberante luate de către cadrele cu învăţământul politic ale Trustului.

Realitatea, pe făraş

„Toată şandramaua se zguduie din ţâţâni!“ avertiza fosta vedetă a postului TV, Andrei Gheorghe, cu ceva vreme în urmă. Profeţia se împlineşte, zilele acestea, în mediul de presă circulând cu multă insistenţă zvonul preluării şandramalei în curs de prăbuşire de către Dinu Costache, zis Patriciu, informaţie prezentată în premieră de fapt de către publicaţia „Curentul“, prin luna septembrie a anului trecut.
Realitatea a acumulat încă din decembrie 2008 un deficit de aproape 50 de milioane de euro, iar Vîntu a încercat să se scape de povară. Scria anul trecut colega noastră Dana Iliescu, mereu bine informată: „înglodat în datorii, Vîntu contractează un împrumut de la Patriciu, de 10 milioane de euro, pe firma cipriotă Bluelink Comunicazione Limited, după cum ne-au declarat sursele noastre. Împrumutul îl girează cu acţiunile reprezentând 80% din capitalul social, deţinute la Realitatea Media SA, care este piesa de rezistenţă a lui Vîntu, ea deţinând licenţele de radio, TV şi satelit ale Radio Guerrilla, Realitatea FM şi Realitatea TV“.
S-a aşternut apoi tăcerea, până ieri, când tizul Danei, la fel de bine informatul Dan (Andronic), anunţă pe blogul său: Ieri am aflat că Patriciu a cumpărat Realitatea TV. Văzusem câteva semne: prezenţa lui Ion Cristoiu (care se jurase că nu mai calcă pe la televiziunea lui Vîntu), ştirile care au ca sursă „Adevărul“, din ce în ce mai dese, plus criza de lichiditate cu care se confruntă RTV. Adică situaţia se îndreaptă spre un final aşteptat. Vorba lui Dragoş Nedelcu, conducătorul de facto al trustului lui SOV: „Dacă aş spune că merge prost, aş minţi! Merge foarte prost...“.
Andronic completează: „Am verificat ştirea la unul din membrii echipei lui Patriciu, sursă oficială care a dorit să rămână anonimă. Mi s-a răspuns: «Patriciu vrea să o cumpere, dar Vîntu ţine la preţ»“.
„Bate-un Vînt rece din baltă, la Chilia-n port“- este un vechi cântec de puşcărie, dacă mă întelegeţi, aşa că părerea mea e că ţinutul la preţ nu va dura prea mult. Doar până vine pe manşeta EVZ ştirea pe care am imaginat-o drept model pentru avertismentul lansat de Cătălin Popa angajaţilor Realitatea.

No comments: